Recent privisem filmul “Slumdog millionaire”, cu toate ca durata peliculei e de circa 2 ore, nici n-am observat cit de repede a trecut timpul. Filmul cu un buget de doar 14 mln $ a reusit sa intreaca dupa numarul de Oscar-uri (8 unitati) pelicula Hollywood-ului “The curious case of Benjamin Button” bugetul caruia constituie 160 mln $ (3 unitati). Cu toate acestea, poporul indian nu se mindreste de acest succes.

Astfel, istoria unui mic baiat de pe strazile sarace ale orasului Mumbai nu este altceva decit un stereotip a popurului Vest, sustin indienii, deoarece acestia ignora bogatia si progresul Indiei din ultimul timp. Comentariile si impresiile pozitive ale audientii, nu-i fac pe indieni sa omita ideia accentuarii in film a mizeriei, coruptiei si saraciei din tara lor. Multi dintre rezidentii Nehru Nagar, unde majoriatea scenelor au fost filmate, au intimpinat succesul filmului cu indiferenta. O parte dintre ei nici n-au auzit de premiile Oscar sau Golden Globes, iar cinematografele nici n-au intentia de a ecraniza pelicula in limba Hindu, “Slumdog Croperati”.

“Noi nici nu discutam despre film”, spune Shabana Shaikh (39 ani) care locuieste in Nehru Nagar intr-o casa mica construita din caramidaa, fier ondulat si ciment.

Filmat de catre Danny Boyle, acesta la rindul sau a inceput piesa cu accentuarea mizeriei, iar a finisat cu o speranta neasteptata.

Slumdog-ul cu acoperisele de fier galagioase si canalizarea proasta, jocurilor de cricket, cotcodacitul gainelor, si a frizeriilor murdare le gasiti pe toate acestea in Nehru Nagar. Tot acolo sunt si baietii neastimparati, biziitul de comert, ciinii, pisicele cu un singur ochi, si la sfirsit o linie infinita a rufelor spalate. In viata de toate zilele lucrurile se petrec cu mult mai lent si mai dur, strazile sunt in stare deplorabila cu un miros de murdarie, defecare si chiar mortaciune. Pentru cei ce traiesc in Nehru Nagar, asa detalii nu sunt episoade ale cinematografului, ci casa natala. Si majoritatea lor rar au sansa de a se duce la cinematograf. Pretul unui bilet costa de la 60 rupees la 120 rupees (1,22$ – 2,44$), insa pentru localnici este destul de costisitor.

“Ne cumparati bilete?”, este o simpla cerere a Reginei Munshi, mama a 3 copii a carei sot lucreaza sofer cistigind 3$ pe zi. “Cu asa pret nu putem sa ne permitem 5 bilete la film”.

Chiar daca au norocul de a se duce la cinema, de obicei acestia prefera filmele Bollywood-ului despre oamenii bogati, gangsterii si cintecele cu dansuri, ci nu necrutatoarea realitate a vietii zilnice. Citiva dintre cei ce au privit “Slumdog” au facut-o doar dintr-un simplu motiv, le place muzica compozitorului A.R. Rahman, care la rindul sau a fost nominat pentru 3 Oscaruri, si de asemenea fiindca sunt fanii a 2 staruri indiene, Irrfan Khan si Anil Kapoor.

Sau din motive personale. Rafik Shaikh, sofer a autobusului in virsta de 37 de ani, spune ca o scena din pelicula a fost filmata in casa lui. Rafik nu stie absolut nimic despre Oscar, dar este foarte dornic de a privi si anume pentru a vedea ciinele familiei sale, care a murit peste citeva luni dupa filmare. El spune cu mindrie ca a fost o onoare de a arata singura camera pe care o are, cu peretii saracaciosi, paturile strinse cu ingrijire, si rindurile de vase din otel, pe care mireasa lui le-a adus ca zestre. “Am fost foarte fericit de a arata adevarul de aici”, sustine Rafik, fiind alaturi de cele 2 fiici ale sale pe un pat ingust. “Am fost fericit ca cineva va vedea casa mea”.

Si totusi, multora le este familiara situatia din “Slumdog millionaire”. Deoarece ideia filmului este orice copil de pe strada, si anume cei ce alearga desculta pe ulitele mici in timpul unei zile cu arsita.  Pe linga o gramada de gunoi ce arde, o duzina de copii se joaca in cricket. Nu departe, Ajit Devender (11 ani), fiul a rag-picker, practica cu sirguinta unul din trucurile ale “Slumdog-ului”, si anume sariturile pe peretii de caramida, care au loc la inceputul filmului. Ajit a vazut filmarea piesei si spune ca o sa incerce sa ia un bilet la cinematograf pentru a vedea cum Hollywood-ul a ecranizat casa lui. “Daca voi avea bani am sa ma duc”, sustine baiatul. “Chair as dori sa fiu un milionar”.

Intr-adevar “Slumdog millionaire” este un film care ar putea oferi o speranta pentru acesti copii. Ca totusi, este noroc in viata, si trebuie de tins spre ceva , principalul dorinta sa fie. Oare pentru a avea noroc in viata trebuie si noi sa sarim in groapa cu fecalii cum o facuse eroul “Slumdog-ului”? Nu prea cred ca multi dintre noi s-ar hotari la un asa fapt.